dr. Viorel Dănacu, Preşedinte al Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris-Bucureşti
Masoneria în generalitatea ei este un complex iniţiatic al oamenilor liberi, care să acceadă prin cunoaştere la izvoarele Marii Creaţii, toate Întru Gloria Marelui Arhitect al Universului.
Masonul are obligaţia de a-şi păstra cu discreţie şi onoare apartenenţa sa la Ordinul Francmasonic. Practic, nu trebuie să divulge nimic din ce înseamnă lucrarea masonică.
În timpuri nu foarte îndepărtate, vorbind cu o distinsă doamnă despre soţul ei, îmi zice: „Vai, eu nu am ştiut despre soţul meu că este mason. Şi nici copii. Am aflat acum câţiva ani. Îmi spunea că merge la nişte întâlniri, dar nu mi-a povestit nimic, niciodată şi nici ei sau copii nu l-am întrebat vreodată ce se petrece acolo.”
Sigur, rigurozitatea din ordin, prin regulile care au menţinut confreria mii de ani, indică conştiinţa fiecăruia în respectul cuvântului dat la început.
Numai că păstrarea acestor secrete a menţinut nealterată lucrarea masonică, puterea ordinului şi respectul ei în lume. Francmasoneria a trecut în timp prin diferite etape, care i-au permis atingerea sau nu. Uneori acestea au fost nevoite, alteori din necunoaştre şi neadaptare, alteori din reavoinţă. Însă întotdeauna ce a fost curat, sănătos şi natural a rămas şi a continuat astfel că ea să existe şi astăzi.
Prezenţa Francmasoneriei în România, ceva mai intensă acuma, chiar explozivă, a însemnat un indiciu în primul rând al libertăţii.
Libertatea câştigată după 1989 trebuie menţinută, cultivată şi consolidată în permanenţă, astfel încât omul să-şi continue prin perfecţionare propriile facultăţi intelectuale, cercetând şi ascultând la lumina Adevărului.
Ţara noastră a oferit astfel un complex de evenimente şi momente, uneori faste iar alte ori nefaste pentru români. Însă fiecare ne-am menţinut prin conştiinţă, prin credinţă şi iubire de oameni.
Această perioadă, numită de tranziţie, acomodare, toleranţă, şi-a pus amprenta asupra fiecărei asocieri de oameni liberi.
Astfel că şi masoneria a suferit unele urcuşuri şi unele coborâşuri, datorate lipsei de cunoaştere, informare, prin care manipularea şi dezinformarea au fost la mare rang.
„Divide-i şi împrăştie-i” a fost o metodă extremistă care nu a cultivat decât ură, minciună, reaua credinţă, lucrurile împotriva cărora Francmasonii declară că lucrează, pentru a le elimina.
Existenţa unor răuvoitori sau necunoscători, pe mâinile cărora masoneria a apucat după 1989, a făcut ca în masonerie să se producă un declin. Practic nu s-a bucurat de o aşezare de la egal la egal, de la om liber la om liber, de la mason la mason decât declarativ, iar lucrativ, practic foarte puţin.
Lipsa experienţei, deviaţiile imediat apărute sau practic spus: „nu vezi pragul de jos până nu te loveşti de cel de sus”, au fost tot aşa de naturale că şi societatea în care trăim. De aceea decantarea, sedimentarea, aşezarea lucrării masonice regulare, tradiţionale şi spirituale a început abia după 16 ani, după o perioadă de tranziţie, pe care o considerăm încheiată.
Toate cele petrecute în această perioadă rămân repere de neuitat în istoria Masoneriei Române şi nu trebuie să se mai repete. Trebuie să fie consemnate şi luate drept pildă pentru generaţiile viitoare, că pe o perioadă a unui copil nou născut, care cu foarte puţinul sprijin primit, nu ştia în ce direcţie şi spre ce ţel merge.
Am identificat în fiecare zi masoni dornici de a continuă lucrarea pe care abia acum au descoperit-o. Este nevoie de o deschidere către toţii Fraţii şi de un dialog cu ei, cu Fraţii români şi străini, care să ne sprijine în cercetarea adevăratelor mistere ale Francmasoneriei.
De curând am fost la Viena şi Paris, unde am participat la întruniri masonice cu totul speciale, prin importanţa şi nivelul mult superior de abordare şi interpretare a unor teorii, documente şi dovezi ale Francmasoneriei din Balcani, din Europa şi din lume.
Este atât de necesară eliminarea timpului pierdut cu micimea discuţiilor sterile, fără noimă, care nu aduc nimic avantajos spre sublimă perfecţionare a omului.
Conexiunile pe care le avem cu iniţiaţi şi uneori cu neiniţiaţi, privind cercetarea, studierea istoriei Francmasoneriei române şi a lumii, indică nivelul superior spre care trebuie să tindem.
Cunoaşterea aduce multă lumină, iar lucrarea se aşează pe făgaşul ei normal, natural, tradiţional, regular şi spiritual.
Nouă etapă a reconstrucţiei, a regenerării masoneriei române, rămâne pe seama celor conştienţi, care au conexiuni puternice cu lumea exterioară şi care s-au angajat prin jurămintele lor să continue lucrarea pentru generaţiile viitoare, lucrare pe care să se sprijine şi cu ajutorul căreia să se dezvolte România.
Prestigiul Masoneriei anilor 1820 – 1920
Masonii aveau în tradiţia lor un obicei sfânt, acela de a nu face cunoscute, acţiunile lor, organizarea lor, regulamentele, pentru a nu arăta adevăratele opere de caritate şi umanitare făcute de ei.
Avem a vă prezența în rândurile ce urmează, unele din activităţile, organizarea şi preocupările masonilor din anii 1825 -1877, pentru a explică existenţa vălului misterios, chiar ocult al acestei societăţi de clasă.
Acest lucru ne ajută să înţelegem în cercetările Centrului de Studii Francmasonice Paris – Bucureşti să explicăm practicarea astăzi de către marea majoritate a unui mimetism masonic sub care se ascund ei însăşi, cu tocmai duşmanii masoneriei, care sunt corupţia, terorismul îngrădirea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului, interdicţia la cunoaştere, ţepele pe care şi le trag unul altuia – sau chiar masoni – neiniţiaţi.
Aşadar, documentele care ne prezintă unele date răzleţe în negura timpului, dau posibilitatea să lămurim rolul avut de masoni în Istoria Naţională a României.
La începutul anilor 1825 au fost fondate Societatea Filarmonică – în frunte cu Fraţii Goleşti – şi Societatea „Dreptate şi Frăţie” în frunte cu paşoptiştii care au făcut revoluţia de la Islaz, care au dat primele principii ale Constituţiei, inspirate din filozofia Enciclopediştilor şi a Revoluţiei Franceze: „Libertate, Egalitate, Fraternitate.”
Dintre românii, care iniţiaţi s-au adăpat la aceste principii – muncind cu sufletul inima şi conştiinţa la regenerarea Românie, în baza preceptelor „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, amintim Fraţii Goleşti, Ion Brătianu, C.A. Rosetti, I. Heliade Rădulescu, I. Câpineanu, N. Bălcescu, V. Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu, Costche Negruzzi, C. Negri, Ion Ghica şi mulţi alţii din Muntenia şi Moldova, care la acea vreme erau numiţi în derâdere bonjurişti sau „cărvunari”.
Toţi, care au avut mijloace să studieze la Paris, au fost iniţiaţi în Loja „l’Athenée des Etrangers” încă din 1820 – atelierul cel mai liberal şi cel mai republican care exista atunci în capitala Franţei.
Reveniţi în ţară, au înfiinţat loji, pentru a răspândi frumoasele precepte ale Libertăţii, Egalităţii, Fraternităţii şi de a înlătura cu toate mijloacele întunericul ce domnea în Ţările Dunărene.
Este foarte interesant, aproape incredibil, evoluţia sufletească a acestor „Bonjurişti”, toţi fii de boieri şi care se răscoală împotriva privilegiilor clasei boiereşti, din care făceau ei însăşi parte.
Un deziderat al lor era liberarea clăcaşilor şi dezrobirea ţiganilor, fondarea de şcoli pentru luminarea poporului, înfiinţarea de şcoli de arte şi meserii pentru constituirea unei industrii naţionale, iar dezideratul cel mai important al lor era: „Unirea”.
Gestul istoric făcut de fraţii Goleşti la 1847 de a elibera clăcaşii şi acela a lui Vasile Alecsandri de a dezrobi ţiganii de pe moşiile lor sunt datorate principiilor masonice.
Multe din faptele lor sunt din domeniul istoriei şi se va putea convinge de sufletul de liberate care a străbătut toate acţiunile acestor mari Români.
În 4 mai 1864 – mulţi fraţi iniţiaţi la Paris, au fondat o Lojă „Înţelepţii din Heliopolis, într-un local închiriat în strada Teatrului”. În acel an o mare revărsare a Dâmboviţei a înecat o parte din Bucureşti, astfel că fraţii au strâns sume de bani pentru ajutorarea sinistraţilor.
Dar aşa cum este vorba după apă vine şi foc, în noaptea de 7-8 octombrie acelaşi an –localul loji este distrus complet de foc, fără a şti cauza. A rămas arhiva neatinsă. Ţinutele s-au desfăşurat în casa lui G. Filipescu, care el însuşi fusese venerabil de Lojă până atunci.
În 1866, 3 mai, loja este instalată în vechiul local, renovat şi primeşte la cererea din luna aprilie a aceluiaşi an înaintată Guvernului, dreptul de a arbora deasupra localului „Baniera în culorile Naţionale şi însemnele masonice”, apoi un an mai târziu loja şi-a încetat activitatea.
În 1873, 16 fraţi ai fostului atelier împreună cu A. Costiescu, chiar la el acasă, hotărăsc să continue activitatea, închiriind un local pe Strada Scaune numărul 23. Printre aceştia: Venerabil A. Argintoianu, B. Vermont, I. Bujoreanu, A. Berger, Şt. M. Şoimescu, Haim Levy, I. Algiu şi alţii.
În programul de activitate al lojii figurează:
– O policlinică;
– Un birou juridic;
– Un comitet de Instrucţie ce are ca scop:
– Fondarea unei şcoli de arte şi meserii;
– Editarea unui buletin cu caracter Masonic;
– Strângerea de date şi publicarea unei Istorii a Masoneriei Române;
– Crearea unei Biblioteci Masonice;
– Acordarea de premii la elevii merituoşi.