Propunere de Regulament Intern de funcționare a Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris-București, de către președintele acestuia, dr. Viorel Dănacu
Capitolul I – Generalități
Art. 1 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, este o asociație de oameni liberi, care studiază, cercetează și cunosc cultură și istoria masonică a poporului român și a altor state.
Art. 2 Membrii Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, sunt bărbați și femei, indiferent de rasă, vârstă, religie, care cred cu tărie într-un om perfectibil prin studiu, cercetare interioară și exterioară, a micro și macro universului, indiferent de domeniul de activitate sau instituția din care faci parte.
Art. 3 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, construiește oameni, elite, aleși, morali, verticali, cinstiți, muncitori, loiali, credincioși, utili societății din care fac parte, adevărate lumini.
Art. 4 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, continuă tradiția unor societăți filantropice, frățești, ale Iluminaților, din decursul istoriei României, astfel încât spațiul românesc, tracic, dacic, să fie cunoscut ca sfânt și primordial în scris, vorbit, construit, din lumea întreagă.
Art. 5 Acordarea statutului de memebru al asociației se face în următoarele condiții:
a) să fie un om liber și cu situație materială bună;
b) să aibă aspirații prin studiu, cercetare a istoriei, filozofiei, religiilor, civilizațiilor;
c) să aibă disponibilitate de timp și bunadispozitie atât pentru muncă individuală cât și cea colectivă;
d) să fie novator, constructor și prezentator al Adevărurilor și Binelui realizate;
e) să prezinte un CV;
f) să completeze formularul de adeziune al Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti;
g) să prezinte un certificat de la Consiliul Național de studiere a Arhivelor Securiatatii (C.N.S.A.S.), din care să rezulte că nu a fost membru sau colaborator al securității statului;
h) să prezinte o înștiințare a aderării la Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, din partea membrilor de familie;
i) două fotografii tip pașaport pentru eliberarea Carnetului de Membru al Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti;
j) copie xerox al Buletinului de Indentitate sau Cărții de Indentitate;
k) să achide o taxă de înscriere de 100 RON.
Art. 6 Acordarea statutului de memebru de onoare al asociației, se face în următoarele condiții:
a) condițiile prevăzute anterior la acordarea statutului de membru obișnuit al asociației, la punctele a, b, c , d, e f, g, i, j, k;
b) să fie o personalitate cu o activiate profesională recunoscută în țară sau peste hotare;
c) să fie o personalitate care a sprijinit asociația în realizarea Obiectivelor sale;
Art. 7 OBLIGAȚIILE MEMBRILOR ASOCIAȚIEI:
a) Să respecte prezentul Regulament interior și să îl aplice în tot timpul său.
b) Să facă parte dintr-una din comisiile de specialitate ale Centrului.
c) Să fie parte, sau să coordoneze un Proiect aprobat de Conducerea Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti.
d) Să coopereze, comunice și frecventeze la orice adunare în Comisiile asociației, colocvii, simpozioane.
e) Să prezinte lunar, referate, rezultat al propriilor cercetări, cu teme preluate și else din Catalogul de Referate ale Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti.
f) Să contribuie la achizționarea, procurarea și completarea bazei de date, arhivei, bibliotecii și mueului Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, cu documente, obiecte și orice alte forme existente privitor la istoria și cultură francmasoneriei române și universale.
g) Să își achite metalele la zi.
h) Să aibă un simt deosebit al cinstei și onoarei, de respect deplin față de cuvântul dat.
Art. 8 DREPTURI ALE MEMBRILOR CENTRULUI REGIONAL DE STUDII FRANCMASONICE PARIS BUCUREȘTI
a) Constituirea unui grup de lucru compus din frați cu vederi masonice înaintate, similare cu ale nostre. Acest grup va constitui nucleul propulsor la nivel național al adevăratei masoneri românești;
b) Contactul (cu scop de informare) cu alte centre din țările europene ortodoxe și alte religii, eventual strângerea de relații și formarea de alianțe strategice cu Marele Lojidin aceste țări, dacă condițiile o permit;
c) Contactul cu elemntele valoroase ale vechii masonerii românești (cea de dinainte de război);
d) Contactul cu Oriente din țările europene de origine latină, comună cu a noastră;
e) Elaborarea de cât mai multe planșe cu conținut operativ bazate pe izvoarele noastre naționale (legende și poezii), destinate celor trei grade simbolice;
f) Traduceri masive în română ale operelor faimosilor scriitori masoni operativi;
g) Introducerea a unui Program obligatoriu de Educație Masonică – pentru toate cele trei grade ale simbolismului.
h) Elaborarea unui Program de vizite permanente la lojele din jurisdicție, pentru a urmări cu constanța și de aproape aplicarea programului de educație masonică.
i) Elaborarea și aplicarea în practică a cursului preparatoriu pentru candidații la intrarea în masonerie.
j) Orientarea conținutului Revistei „Cuvânt Masonic” și a altor publicații în ideea sprijinirii unei adevărate transformări interne a masonului, în baza gnosticimului, al ezoterismului și al metafizicii izvorâte, toate, din spiritualitatea noastră ancestrală – dacică (consulta te rog pagină www.dacia.org) și ulterior creștin, ortodoxă. Personal împărtășesc ideile lui Jorge Adoum în ceea ce înseamnă dezvoltarea masonului nu numai din punct de vedere spiritual, ci și fizic, material (studiul energiilor, magnetismului, indicații pentru dietă zilnică, etc). Încă odată afirm că masonii sunt micro-universuri aparțînând macro-universului, dar în nici un moment nu mă refer la ei că la un fel de duhuri umblătoare; ei sunt oameni normali, aparțînând societății în care trăiesc și în care ei trebuie să fie elemente fundamentale pentru mersul înainte corectat al lumii înconjurătoare. Ordine pusă haosului! În această situație grijă de dezvoltare armonioasă a corpului (din punct de vedere atât spiritual cât și fizic, material) este extrem de importantă. Și în acest context, eliberarea de tot felul de vicii ale cărnii – unde fumatul este pe locul întâi, precum și de toate constrângerile interne, între care așa aminti aici numai trei: fanatismul, ignoranța și superstiția sunt esențiale. Că să putem reuși ce ne-am propus, întâi de toate trebuie să fim LIBERI!!!
k) Să fie trecut la cerere în afară Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti;
l) Să ceară o perioada de concediu;
Art. 9 Calitatea de membru al Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, se pierde în următoarele condiții:
a) nu respectă prezentul Regulament în integritatea lui;
b) nu respectă cuvântul dat;
c) nu lucrează la construcția operei pe care Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, și-a propus-o;
d) prin acțiuni care conduc la slăbirea solidarității membrilor Asociației;
e) prin conspirații, uneltiri, însușiri de orice fel de bunuri ale Asociației, s.a.m.d;
f) prin nerespectarea și neexecutarea lipsită de justificare a obligațiilor luate;
g) prin condamnarea în justiție;
h) calitatea de Membru se pirde prin hotărârea Consiliului Director, a Biroului Executiv sau direct a Președintelui Asociației, Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti.
Capitolul II – Organizarea Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti
Art. 10 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti funcționează în baza unor componente aprobate de Adunarea Generală și aprobată de Judecătoria Statului.
Art. 11 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, are un Muzeu Masonic, care este administrat de câțiva membrii activi, Președinte, Secretar, Muzeograf.
Art. 12 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, are o Biblioteca Masonică, care este administrată deDirector, Bibliotecar, Secretar.
Art. 13 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, are un Magazin de decoruri, administrate de un Director și un Gestionar.
Art. 14 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, are cursuri de cusut manual, conduse de un Profesor de arte Populare.
COMISII:
Art. 15 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, are o Comisie de istorie a masoneriei din România care studiază, colectează documente privind istoria Ordinului pe teritoriul țării și are că preocupare alcătuirea fondului arhivistic masonic.
Art.16 Comisia de studiu, cercetare, în directă colaborare cu Biblioteca Publică Arus, din Barcelona, Spania.
Art. 18 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, are o Comisie de studiu, cercetare a culturii și civilizației tracice, dacice, danubienr, Masonicus-Danubius.
Art .19 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, are o Comisie de studiu, cu Arhivele, Biblioteca Marii Loji a Franței.
Art. 20 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, are o Comisie de studiu, cu Arhivele, Biblioteca Marelui Orient al Franței.
Art. 21 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, are o Comisie de studiu, cu Arhivele, Biblioteca A.M.M.L.A.
Art. 22 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, are o Comisie de studiu, cu Arhivele, Biblioteca Confederației Marilor Loji Unite ale Europei.
Art. 23 Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti, are un Club unde se reunesc oameni de cultură, filosofi, inițiați, cu șorț și fără șorț, femei și bărbați, tineri, care primesc lumina, hrană esoterică, de la nesocotitul izvor al înălțării omului prin mântuirea să.
Toți membri au următoarele drepturi:
a) De a avea acces la toate categoriile de documente masonice, pe grade, rituri, Ordine, deja publicate în cărțile din străînătate, din librării.
b) Accesul la arhivele Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris București, dar și alte arhive;
c) Dreptul de a solicită, sprijini și susține în realizarea unor Planșe de Arhitectură de înalta ținută;
d) Dreptul de a avea colaborări cu memebri celorlalte centre, muzee, biblioteci, masonice din întrega lume, membrii AMMLA;
e) Vizitarea Templelor și celor mai importante obiective masonice din lume cu ocazia unor excursii ce se vor organiza;
f) Achiziționarea de cărți, reviste masonice ale Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris București, cât și de peste hotare;
g) Participarea la Conferințe masonice Internaționale organizate de Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris București, în București, Iași, Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov;
h) Angrenarea în proiecte masonice europene și nu numai, la care pot participa mai multe țări, mai mulți frați și care să ofere perspective deosebite;
Obligații ale Membrilor Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris București:
a) a continuă dezvolatrea organizatorică a ONG-ului;
b) identificarea de noi resurse, documente masonice, obiecte masonice, clădiri cu simboluri masonice, personal cu disponibilitatea și aspirații spre studiu, cercetare și cunoaștere;
c) implicarea permanentă în derularea unor proiecte masonice naționale și internaționale;
d) contribuția fiecărui membru din România cu o susținere financiară de 50 lei/ luna, astfel încât să poată fi acoperite cheltuielile strict necesare de funcționare ale Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris București;
e) identificarea de sponsori care doresc să contribuie la realizarea unor activități voluntare, de reașezare în cadru și formă a unor adevăruri istorice.
Acestea fiind de început câteva informații necesare pentru viitorul aspirant, eu am convingerrea că acesta va fi generatorul unei viitoare mișcări masonice puternice și respectabile.
Vă mulțumesc și aștept bunele voastre intenții și invitația la autocunoaștere și autoperfecționare care pe toți trebuie să ne anime. În cazul în care sunteți de acord, vă rugăm să programați o posibilă întrevedere, oficială pentru a discuta posibilitățile de colaborare, având în vedere acţiunile concrete pe care le desfăşurăm.
Dr. Viorel DĂNACU,
Președinte al Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris București
Pentru informații, cărți documente, arhive studiu, contactați Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris-București. Președinte dr. VIOREL DĂNACU 33°. Contact: cuvant_masonic@yahoo.com