Trăiri și mărturisiri generațiilor viitoare
Odinioara, francmasoneria era accesibila celor bogati, nobilii, burghezii, inalta clasa, numai acestora.
Era secreta, nimeni nici macar nu banuia apartenenta cuiva la francmasonerie, iata ca abia azi, dupa zeci si sute de ani, scoatem la lumina activitatile si apartenentele la masonerie, ale unor genii, regi, imparati, barbati de stat, ai acelor timpuri, poeti, scriitori, patriarhi, actori, doctori, ofiteri, librari, bibliotecari, maestri ai diferitielor bresle de constructori ai unor catedrale, piramidele, care si astazi uimesc o lume intreaga si nimeni nu stie secretele acelor arhitecti.
In Romania, foarte pe scurt, istoria francmasoneriei este adanc traditionala, spirituala, morala, are o radacina istorica puternica, care a permis crearea unei culturi masonice, a unei gandiri masonice, a unei trairi masonice, realizand civilizarea de generatii a romanilor, pe intreg teritoriul Romaniei.
Perioada Iluministilor, a fost cea mai profilica in actiuni ale francmasonilor, in reformele pe care le-au facut, foarte necesare la acea vreme, contribuind astfel la modernizarea statului unitar, national, suveran si independent, care este Romania.
A urmat o perioada grea – dictatoriala, comunista, care a interzis francmasoneria in Romania, a oprimat-o, multi au fost arestati, au murit in temniti, in lucrarile de la Barajul Bicazaului, averile confiscate, copiii orfani, familiile distruse.
Interesant este ca Securitatea Statului Roman, a urmarit pe fiecare roman care avea legaturi cu cercurile masonice din Occident, sau cu masoni din tara, multi ca sa scape de sub urmarie, sub presiuni au fost recrutati de securitate si au devenit colaboratori si mai grav, astazi ii vezi venerabili de loji, in Marea Loja Nationala din Romania, care si-a pierdut demult caracterul de Obedienta Masonica Regulara, este o trista amintire, un experiment care a esuat, unde francmasonii au intrat in adormire, scarbiti de ceea ce au vazut, de dezinformare, manipulare, miniciuna, discreditare, vechile metehne obsesii ale celor care au facut parte din aparatul de represalii al fostei Securitati, care aveau, departamente, in toate judetele si aveau sarcini clare si actionau permanet, impotriva francmasoneriei.
Toate aceste lucruri vor fi exprimate intr-o carte, care sper sa apara in primavara lui 2010, pentru a aduce la cunostinta opiniei publice, fata adevarata buna a francmasoneriei si fata mai putin buna a subordonarii, fratiei, fata de securitate si regimul comunist, care s-au folosit de ea si care din pacate si astazi sunt vii reminiscente, care au distrus acel liant al increderii unuia in altul, pentru ca in esenta asta inseamna confrerie, fraternitate, sa se aiba ca fratii, contrar, comportamentului, masonilor din toti acesti aproape 20 de ani, care s-au avut ca dracul, nu ca fratii.
Avem zilnic, zeci de sesizari, din partea francmasonilor, membrii familiilor acestora, prin care ni se fac cunoscute acte de coruptie, de imoralitatea, de necinste, de agresiuni a unora fata de altii, fata de copii, sotii, s.a.m.d, aproape ca nu-ti mai vine sa crezi ca este posibil sa se intample asa ceva. Lumea asa crede, ca ei conduc lumea, ca ei ii dirijeaza finantele, ca ei au planuri mondiale. Aiurea ! Nu pot sustine nimic, pentru ca nu se pot sustine pe ei, din cauza tesiunilor interne, orgoliilor, ambitiilor, intr-un cuvant viciilor, politelor si tepelor care si le platesc unii altora, intereselor de partid si de grup ale unor minoritati nationale, care vor nu stiu mai ce, diversiuni, manipulari, care per total au diluat prestigiul francmasoneriei de alta data.
Ne trebuie generatii sa ne revenim, sa acceptam, slefuirea, practicarea virtutiilor, sa fim liberi, sa fim independenti, sa ne studiem traditiile, istoria, s.a.m.d., si apoi sa fim respectati, invitati la masa de dialog, sa contribuim la dezvoltarea tarii.
Mare Loja Nationala a Romaniei, pe langa dezvolatarea pe orizontala ca si constituire de loji pe intreg cuprinsul tarii, regenerarea Ordinului, desfasurarea unei lucrari ritualice, spirituale si morale, a ales ca Obiectiv, tinta, satul romanesc, reconstituirea sfatului batranilor satului, inteleptii satului, reunind intelectualii dar si taranii din acel sat, o zona unde noi credem, ca avem ce face, incurajand mentinerea traditiilor, obiceiurilor, portului popular, iubirii de pamant, credintei in Dumnezeu, curateniei sufletesti a acelor oameni simpli, dar bogati spiritual, cultural si moral.
Dupa 1989, plesuvii, pana in 20, in frunte cu Fr. Nicu FILIP, s-au reunit in Templul Masonic, din Str. Radu de Afumati, au baut un rachiu, s-au luat in brate si au inceput sa planga, bucurandu-se ca au scapat, ca au iesit la lumina, ca sunt liberi.
Mamita, sotia lui Nicu FILIP, a facut niste sorturi din batistele albe, care le avea oprite in lada patului, pentru atunci cand va muri, asa cum fac toti batranii, in special la tara si le-au incins cu niste fasii de panza rupte dintr-un cearceaf alb de pat, si asa plesuvii, discipoli, si-au inceput, reluat, mai exact lucrarea masonica, a doua zi dupa Sf. Stefan, dupa Revolutia din 1989.
In 1990 si-au manifestat dorinta de sustinere si ajutor frati din Marea Loja Nationala a Iugoslaviei, care l-au contactat pe Nicu FILIP, pentru a gira si asigura reluarea activitatilor masonice in Romania, numai ca reiceperea activitatii masonice in Romania prin ofiteri sub acoperire, au amestecat lucrurile care din toate relatarile presei de atunci si acuma erau ofiteri al S.I.E., lucrand in Italia, asta a spus-o si Fr. Gheorghe Pancreatiu Iuliu Gheorgiu, primul Ambasador Roman dupa 1989 la Roma si Vatican, care a scris un articol.
* * * VA URMA * * *